Grevă japoneză în primăriile din țară. Sindicaliștii, nemulțumiți de Legea Salarizării

Aproximativ 50 de angajați din cei 180 ai Consiliului Județean Iași au oprit lucrul și au ieșit în fața instituției miercuri dimineața, pentru a-și arăta nemulțumirea față de „inexistența unei grile de salarizare” în noua lege a salarizării.

„Ne dorim o grilă de salarizare care să fie cuprinsă în legea salarizării și pentru Administrația Publică locală. Noi, primăriile și Consiliile Județene am rămas ca de obicei fără niciun fel de reper care să stabilească unde-i minusul, unde e valoarea mică și unde e valoarea mare”, a declarat Georgiana Niculescu, lider de sindicat la Consiliul Județean Iași.

Jumătate din personalul primăriei municipiului Bistrița protestează, începând de miercuri dimineața și până vineri, față de noile prevederi ale Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, greva fiind una de tip japonez, cu purtarea de banderolă, fără încetarea activității, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aproximativ 550 dintre cele 1200 de angajați ai Primăriei municipiului Bistrița protestează începând de miercuri dimineața și până vineri, la terminarea programului de lucru, față de noile prevederi ale legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, angajații municipalității alăturându-se protestelor declanșate de confederațiile sindicale din administrație.

„Greva este una de tip japonez, o parte din angajații primăriei poartă pe mână banderole albe, dar activitatea instituției nu este afectată în niciun fel. Protestul se întinde pe durata trei zile, timp în care aproximativ 550 de angajați ai primăriei, care fac parte din sindicat vor protesta în acest mod. Greva japoneză se va desfășura pe parcursul a trei zile, până vineri la încheierea programului de lucru. Deocamdată nu se știe ce se va întâmpla începând cu săptămâna viitoare” declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al primăriei municipiului Bistrița Mihai Ruști.

Nici angajații din majoritatea primăriilor din județul Timiș, membri ai Sindicatului Primăriei Timișoara, afiliat Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, nu vor protesta miercuri, ci vor organiza o grevă japoneză joi, purtând banderole albe pe braț, fără întreruperea activității.

„Susținem ceea ce a propus federația noastră, FNSA-ul, propunându-le colegilor pentru ziua de mâine (n.r. joi) o grevă japoneză, fără întreruperea activității, prin purtarea unei banderole albe pe braț. Asta propunem noi, organizat, pentru că, totuși, timpul este extrem de scurt și este normal să-ți consulți membrii de sindicat, nu putem să le impunem să facă sau să nu facă ceva. Nu excludem și acțiuni spontane pentru ziua de miercuri, de care noi nu putem avea cunoștință decât dacă ne comunică colegii”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Tiberiu Negrei, președintele Sindicatului Primăriei Timișoara.

Negrei a precizat că mai mulți membri de sindicat din județul Timiș vor participa la mitingul de la București, planificat la începutul săptămânii viitoare.

„Săptămâna viitoare, luni sau marți, intenționăm și noi să ne deplasăm la București. Am transmis colegilor să ne spună care sunt persoanele dispuse să se deplaseze”, a afirmat Tiberiu Negrei.

Angajați din 90 de primării din cele 99 din județul Timiș sunt înscriși în Sindicatul Primăriei Timișoara.

Sindicaliștii din administrația publică locală din Sibiu nu s-au decis dacă protestează miercuri, a anunațat liderul de sindicat din Primăria Sibiu, Doru Hanciu, care a organizat o ședință în cadrul căreia se va decide forma de protest.

„Avem o ședință pentru a decide ce vom face. Sunt posibile acțiuni spontane”, a declarat, miercuri dimineața, corespondentului MEDIAFAX, Doru Hanciu, care reprezintă aproximativ 200 de sindicaliști din cadrul Primăriei Sibiu, înscriși în FNSA.

Și sindicaliștii din Primăria Mediaș sunt înscriși în FNSA, însă aici angajații au decis că nu vor participa la grevă.

„Am avut o ședință cu colegii și am decis că nu vom protesta. De ce să mai protestăm dacă legea a fost adoptată de Senat? Oricum nu era suficient timp pentru organizarea grevei, pentru că noi trebuie să respectăm niște proceduri înainte de a declanșa un protest”, a declarat Sofica Dragoș, liderul de sindicat al angajaților din Primăria Mediaș, al doilea municipiu al județului Sibiu.

În Primăria Mediaș sunt aproximativ trei sute de sindicaliști.

La rândul lui, liderul sindicaliștilor din Consiliul Județean Sibiu, Dan Frățilă a declarat, miercuri, că încă nu există o decizie clară în ceea ce privește o eventuală formă de protest.

„Suntem alături de colegii noștri care fac grevă și îi susținem”, a declarat Dan Frățilă, liderul de sindicat al angajaților din CJ Sibiu, afiliați la SedLex. În CJ Sibiu sunt 93 de sindicaliști.

Angajații din administrația publică locală din județul Dolj, afiliați la Sindicatul „Forța Legii” protestează, miercuri, prin grevă japoneză, față de proiectul legii salarizării unitare.

Protestul nu este însă unul organizat, spune liderul sindical Ringo Dămureanu.

„Nu este nimic organizat. Oamenii protestează independent. Cei care doresc o pot face”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Ringo Dămureanu, președintele Sindicatului Administrației Locale „Forța Legii”.

Angajații din administrația publică locală au fost însă informați, pe site-ul sindicatului, că „miercuri încep protestele, pe durată nedeterminată”.

„Nu mai putem opri oamenii aflați în pragul disperării, al profundei dezamăgiri și al protestelor spontane. Greva japoneză va începe miercuri dimineață, pe durată nedeterminată. Luni sau marți, săptămâna viitoare, vom organiza un mare miting de protest la porțile Parlamentului, în funcție de ziua în care se va dezbate în Comisia de Muncă din Camera Deputaților acest proiect de lege, aprobat de către Senat”, se arată în informarea publicată pe site-ul sindicatului „Forța Legii”.

„La Sectorul 6, la Taxe și Impozite, a început scandalul acolo că a oprit administrația de tot și se cam ceartă cu populația. În teritoriu, încă primim informări, dar până la această dată avem peste 500 de primării și câteva consilii județene care ne-au trimis confirmările pe mailuri, dar sunt parțiale. Tot ne sună lumea. La Sectorul 6, la Taxe și Impozite, am înțeles că au început ceva tensiuni. Sunt cam peste tot, în toate sectoarele, 2, 3, 4 și 6. În 2,3 și 4, unii au oprit deja activitatea, alții sunt cu banderolă. Aceste proteste se derulează zilnic de acuma și probabil că se vor acutiza zi de zi. La Sectorul 6 a fost oprită total activitatea”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sebastian Oprescu, liderul Sindicatului Național al Funcționarilor Publici.

Sunt multe județe unde liderii de sindicat au anunțat că nu se vor organiza manifestări de protest, însă nu sunt excluse acțiuni spontane. Este cazul județelor Prahova, Hunedoara, Alba, Cluj.

Sindicatele din Administrația Publică au anunțat că miercuri peste 120.000 de angajați din primării și din direcțiile de taxe și impozite locale, vor întrerupe lucrul, nemulțumiți de actuala lege a salarizării și de faptul că pentru aceștia nu a mai fost introdusă grila de salarizare.

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici susțin că săptămâna următoare, în funcție de forma în care legea va intra în dezbatere în Camera Deputaților, care este for decizional, va fi organizat un miting.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța